În negru

 

5633524898_3a00e9d74a_b

 

 

 

 

Rochia-i acoperea trupul plăpând și ușor , gulerașul rochiei îi strângea gâtul ca o menghină doritoare de moarte , mânecile lungi lăsau la vedere doar degetele frumoase , albe și subțiri . Pălăria neagră ca o farfurie mare de porțelan cu plasă îi acoperea ochii verzi , triști și apăsați . Îmbrăcase vestonul negru , își luase geanta și se mai privise odată-n oglindă . O mare de negru , o floare neagră , o femeie uscată de dureri și mâncată de ură.

– ” Sunt gata ! Aduceți trăsura , vă rog ! ”

Cerul stătea să plângă și el , drumul era mâlos și băltos , arata ca după război , iar din trăsură, ograda Veronicăi părea bătrânicioasă și urâtă . Mama Mare o privea pe Veronica cu o tristețe greu de descris, în spatele trăsurii erau doar garoafe albe și roșii , îmbujorate , pline de viață , înconjurau un mic sicriu din stejar lucios , foarte bine șlefuit . Victor o privea pe Veronica de pe scaunul opus din trăsură , vroia să-i vorbească , dar nu erau cuvinte de spus în acele momente . Veronica simțea privirea bărbatului ca o cărămidă ce-i stătea pe ceafă , nu-și ridicase capul să-și dezvăluie ochii , își privea mâinile în care ținea doi botoșei roz cu fundițe din material fin. Femeia se abținuse să nu plângă , însă nu era cu putință să-și potolească foamea de lacrimi , ținea botoșeii adânciți în pumnul drept în timp ce cu mâna dreaptă încerca să sufoce orice sunet care ar putea fi scos de gura ei .  Victor își împreunase mâinile și-și plecase capul în podeaua trăsurii , nu putea să-și privească soția fără să simtă că-i fuge viața din vene .

” – O să fim bine Veronica ! Durerea are să .. treacă ! ”

Victor o privea pe Veronica cum aceasta duce botoșeii la gură încercând să slăbească intensitatea sunetului grav pe care-l scosese . Era un urlet , un urlet înfundat care o lăsa pe femeie să respire mai ușor , Victor întinsese mâna dreaptă să o apuce pe Veronica însă simțea că așa doar rău avea să facă . După o vreme , amândoi se vedeau privind pe fereastra trăsurii , privirile lor moarte nu se mai întâlneau , nu mai erau cuvinte de spus , erau doar gânduri care dansau în mințile lor , amețindu-le simțurile și poticnindu-le privirile într-un loc . Cerul era gri-albăstrui , părea creionat în valuri , se scuturaseră norii de dimineață iar către amiază ploaia se oprise , făcând loc aerului tomnos care pusese stăpânire peste sat . Dealurile aveau culoarea verdelui smarald ,  un smarald murdar , mocirlos , negricios . Marea de pădure aducea culoare în ochii Veronicăi astăzi atât de triști , multă durere ,  îi plăcea toamna , încă de mică scria poezii despre toamnă , o aștepta cu drag șezând în spatele casei pe băncuța de mahon pe care tatăl ei o cioplise special pentru ea , pentru serile târzii de vară . Astăzi însă toamna era urâtă și mizerabilă , prea grea de îndurat și de privit , de astăzi înainte , Veronica avea să urască toamna.

” – După înmormântare , am mă mut în oraș ! Am nevoie de timp să mă liniștesc , spuse Victor. ” Veronica își mutase privirea pe Victor , acum era și mai supărată , Victor pleaca din nou , ea nu reușea să se obișnuiască cu faptul că Victor e mereu plecat , mereu cu afaceri , mereu cu muncă , întodeauna era vorba de el și de familia sa , niciodată nu era vorba de Veronica și Nina. Desigur , Veronica nu avea multe așteptări de la soțul ei , acesta mereu accentuând clar faptul că Nina nu era fata lui ci o bastardă , singurul copil al Veronicăi , care astăzi s-a pierdut de viață.

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s