Mă gândesc la gânduri străvechi …

Mă gândesc la casa mea , doru-mi de camera mea și de cărțile mele , am o bibliotecă micuță și când or fi să fiu bătrână vreau să am o mare de cărți și tot ce-oi face or fi să citesc , că Dumnezeu a pus creionul în mâini fermecate și greblate de dureri puternice și-așa s-au născut cărțile , ușor , frumos . De pe la 6 am sunt trezită , nu mi-am mai găsit locul în pat , când ți-e dor de casă nu ai cum să-ți găsești locul în paturi străine , e liniște intensă în sufletul meu , aici se pregătește cerul să se scuture de sudorile-i tipice , reci , se luptă totuși cu încăpățânatul soare , ăsta tot vrea să fie și el pe cer dar cum ar putea un cerculeț mititel , galben și fierbinte să nu fie ascuns de vata albăstruie ce pune stăpânire peste tot , cum puneau cândva oamenii stăpânire peste regate care mai de care mai promițătoare .

Pierdere soarele , și la pauză , și-n finale dar și-n sferuturi de repriză , cum să nu piardă mai ales când englezul toata viața lui e plouat , nu contează anotimpul , aici plouă .

Știți detoxifierea ? Ea vine sub diferite forme , eu m-am gândit la o detoxifiere completă , am renunțat la Facebook , îl consider prea mult , prea urât , l-am închis , pentru totdeauna . Nici zahăr nu mai mănânc , și beau apă multă , în plus am dietă strictă și fac și exerciții și mă gândeam la o dietă scurtă de detoxifiere , am nevoie de ea , și-am să dorm 9 ore pe noapte , și-am să citesc și-am să scriu , trebuie să mă vindec și eu cumva , în plus lucrez pentru un vis acum , un vis frumos , căsuța mea , abia aștept să o am dar tind să renunț ușor la visele mele , cu mine lupta e mai grea decât cu orice altceva .

Imagine017

Mă gândesc la câmpiile copilăriei , cum mai colindam dealuri prăjite la ”soare iute” , uneori coapte ca roșiile , ne intrau bucățele de paie tari în tălpi și cam pe atunci auzeau părinții că știm să înjurăm , urât ne mai privea mama , de față cu tata nu înjuram că o luam pe coajă de nu ne mai trebuiau dealuri coapte . Către apus , o briză răcoroasă ne spăla fețele arzânde , ne răcorea pielea insetată de apă și umbră , se linișteau zburătoarele de orice fel , se retrăgeau pe la căsuțele lor care mai de care mai frumoase , soarele vălsuia , parcă îmbătat cu oboseală , când eram mici ( eu și fratele meu ), credeam că soarele se pune să doarmă când ne puneam noi la somn , așa ne-a zis mama . L-am crezut pe soare că doarme , acum știu că el nu doarme , ci călătorește , neobosit și mereu zâmbitor . Ne urcam în căruță cu tăticu și porneam către casă , rămânea pădurea în urmă , tot mai întunecată și mai înfricoșătoare , o priveam , părea singură , dar știam de la tăticu că răul e în păduri întunecate pe timp de seară și pui de căprioară frumoși pe timp de zi . Ajungeam acasă și mama ne punea masa, tăticu ducea calul la somn și mancam cu poftă . Apoi ne spălam fețele și picioarele , ne puneam pijamale subțiri și răcoroase și dormeam neîntorși , mămica cu tăticu mai stăteau la povești până seara târziu , mă simțeam în siguranță , acum nu mă mai simt , tăticu nu ne mai duce pe dealuri coapte ca roșiile . Tăticu meu nu mă mai învață nimic …A fost frumoasă copilăria , tăticu îmi aducea mângâiere .

Imagine000

Să-ți fie dor de morți , e o pedeapsă cruntă .

Anunțuri

2 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. moraritzamel spune:

    Gandul la copilarie, odata cu zambetul amintirilor frumoase, aduce mereu o durere in suflet, dupa cei care au fost si nu mai sunt. Nu sunt in viata, dar vor fi mereu in sufletele noastre.

    1. Roxana spune:

      Ai dreptate ! In inima … De-as putea discuta cu inima ….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s