Sufocant.

dark-storm-cloud-boon-mee

Nu așterne nopți grele în inima mea , ține-ți gura închisă și nu mă mai judeca atât de mult când se presupune că ar trebui să mă iubești . Era soare , aveam zâmbete albastre , calde  ca soarele pe fețe , era bine , picături ușoare , simple , călduțe mi-au atins pieptul , mi-au penetrat pielea și s-au infiltrat curajoase în inima mea … ploua așa frumos în inima mea , aveam cerul liniștit , calm , fericit , împlinit … visam cu ochii deschiși , îmi visam libertatea , îmi gustam visele și dorințele , mă priveam într-o altă postură : fericită , frumoasă , jovială , femeie , dulce … eram ceea ce visasem o viață întreagă …era liniște , știam că aveam să mor fericită , puteam să mor de fericire , eram împăcată …

… s-a întețit vântul dintr-o dată , se făcuse frig , tremura sufletul în mine , nu înțelegeam ce se întâmplă , se întunecase cerul și ploaia începuse să cadă zdrobitor de furioasă , parcă furci îmi intrau în spate culcându-mă la pământ , alergasem fără oprire , nu era cale să scap de picăturile furioase , erau prea grele , copleșitoare , sângeroase și pline de ură … am renunța să mai alerg , am făcut ultimii pași către scăpare , dar n-a fost să fie , nu puteam să scap și m-am lăsat pradă ploii reci și furioase , m-a pus la pământ fără pic de milă apa aceea urâtă și nemiloasă ….

… priveam cerul culcată la pământ , cu lacrimi în ochi și căutam albastrul fericirii mele , dar în zadar … nu găseam nimic , era un cer negru și nimicitor care mă privea cu nesaț , avea să mă facă una cu pământul , aveam să devin parte din pământul de sub mine , deja simțeam că mă sufoc , doar la gândul că pământul avea să mă înghită simțeam că-mi pierd tot mai mult aerul , simțeam că nu mai puteam respira , îmi simțeam venele îngroșate pe gât și pe față și aveam impresia că sângele s-a poticnit de lipsa aerului meu , blocându-se în arterele mele , implorând nemurirea în mijlocul morții mele …

… simțeam sfârșitul cum își freca mâinile uscate , negre , fără de viața , avea să m-apuce și să mă tragă cu iuțeală în pământul plin de șvabi negrii și întunecați care aveau să-mi escaladeze trupul , până ce dădeau din inimă , așteptând cu nerăbdare să se înfrupte din aceasta …

… dar am văzut albastrul , o pată mică pe cer , o pată albăstruie , cerul mi-a zâmbit frumos și s-a uitat speriat la norii de lângă el , s-a îndepărtat precum apăruse … brusc , mi-am relaxat spatele rigid și plin de presiune , am respirat adânc și am închis ochii … gheare tari ca piatra de munte mi-au străpuns pântecele și inima și într-o secundă m-am făcut una cu pământul , imediat după asta , a ieșit soarele …

… nu mă judeca prea tare , lasă-mă să dorm , nu mă face să plâng și când dorm pentru că am nevoie de somn , am nevoie să mă odihnesc că mi-s grele zilele iar dacă nopțile nu dorm atunci nu pot zâmbi când soarele e pe cer …

… nu mă judeca prea tare …

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s