Negru

3682903862_d32bbced6e

Lasă-mă să mă pun în brațele tale negre de trecutu-ți mâzgălit de nerușinarea și curajul cu care furi ! Lasă-mă că mi-e somn și nu m-aude nimeni fir-ar să fie , nimeni nu mă întreabă dacă vreau să fiu acoperită cu o plapumă că mi-s ochii obosiți de viață , am pierdut noțiuni importante și-am rămas cu gunoiul ăsta în care m-am adâncit , m-am împăcat cu corpul meu greoi care obosește mai repede ca sufletele călătoare ale morților care n-au ajuns încă nici măcar în Purgatoriu , m-am mințit mereu și niciodată nu mi-a fost ușor să accept minciunile celorlalți însă m-am măgulit de una singură , mi-am lins și înfășurat în batiste albe umezite cu propriile-mi lacrimi , rănile de apăreau peste noapte chiar și în timp ce-mi visam morții și mi-i plângeam în vis cu aceeași foame cu care-i plangeam în patul în care mă trezeam după ce visam . Egoismul meu necumpătat mă face să mă pierd tot mai mult și totuși îmi emoționez și venerez egoismul și încăpățânarea și le duc la extreme când port tocuri , eu , tocmai eu care nu știu să văd soarele de proastă ce sunt , că mereu caut soarele când trebuie să apună , acolo unde răsare și nu-l găsesc niciodată iar când îl găsesc e mijloc de iarnă , și înjur și blestem , dar are să moară și soarele că și el e nefericit ca mine , toți o să murim , că niște mizerabili , plătind fiece greșeli pe care le-am comis cu o proporție foarte mică de intenție , canceroși , obosiți , cărunți , după ce niște doctori au decis că dacă ne taie măruntaiele și oasele o să ne facă mai bine .  Care om e mai bine după ce-i tăiat ? Am auzit că unii doctori beau înainte de operație ca să prindă putere , că-i greu să tai un om viu , dar când tai un pui sau un șoarece cum îi ? Dapăi alea-s animale gândești tu măi încuiatule , dar și alea au drepturile lor și n-ai tu voie să tai în carnuri vii , că nu ești Dumnezeu dacă ai stat pitit 5 ani pe o bancă de facultate și la final de săptămână te îmbătai ca porcul , punctând că vine sesiunea și ți-e frică de mori ! Tare greu mi-i somnul după plâns , parcă am niște pietre în loc de ochi și mă mai întreabă câte cineva că de ce nu dorm mai mult , că am ochii mari ! Da-i las în pace pe sfătuitori , că nu-i bună de te iei cu ei în clanță , că aștia știu adevărul la orice , ăștia au descoperit că ceaiul de mușețel te vindecă de depresie și supărare , și-au băgat toate proastele ceai de mușețel în ele și după și-au tăiat venele și beregatele că ele iubeau intens , și s-au născut din dragoste și-au murit pentru ea . Păi da nu-i proastă aia femeie care moare din dragoste ? Ba mai bine să mă calce mașina pe o trecere de pietoni , îi mai ușor așa decât să mor lamentabil și cu o basculă de milă în spate din cauză că am iubit ! Mai bine să mă tragă canceru-n pământ cu toate puterile lui și cu toată urâțenia lui decât să mor din dragoste ! Da nu mă tem eu ca să fiu sinceră , că n-am să mor niciodată așa , că oamenii au nevoie de o sensibilitate aparte ca să poată să iubească , eu dracu știe unde am lăsat-o , nici nu pot să mă gândesc , în timp ce scriu mă gândesc la lista de cumpărături de Vineri , și doar la o chestie mă gândesc : prosoape ! Acum o săptămână îmi trebuiau vreo cincizeci de lucruri , acum doar unul am reușit să depistez . Dar m-aș odihni în brațele alea negre și odios , grotesc și neverosimil create de un Dumnezeu nesimțit și aburit de prea mult ego , de prea multă importață de o primește din partea necunoscătorilor , oameni care au nevoie să creadă că există ceva superior și suprem de-i protejează , ca altfel și-ar pierde toți mințile ! Auzi că : ” oameni cu frica de Dumnezeu ” … da cu frică mă ? Păi trebuie să simți frică când te rogi , e ca și cum te caci pe tine de frică că te prădează hoții și te rogi și la Măria Sa Împăratul Pu*** tot cu frică , tot așa căcat …. nu intră nici dracu la tine în casă băi nene dacă te caci unde apuci . O frică am pe pământ : mă tem să nu-mi văd moartea cu ochii . Atât , de asta îmi e cel mai frică , în rest frica mea e slabă , o văd uneori cum își întinde picioarele pe un șezlong alb , undeva pe o plajă înconjurată de ape albastre ca cerul când e la culesul grâului , bând un pahar de tărie și râzând în hohote auzind vorbind oamenii de au frica lui Dumnezeu . Obosiți mi-s ochii și mut îmi e strigătul când îl arunc către oamenii asurziți de rutină , că nu m-aude mănunchi de om , că n-are nimeni timp și eu parcă simt că mi se scurge timpul , că am nisip de-aș putea umple milioane de clepsidre dar n-am timp să umplu clepsidre străine când simt că a mea șuieră a joc negru și pită caldă făcută în cuptor pe vatră . Am primit atâtea lecții greșite că-mi veți spune că tot ce zic e greșit , dar un om simte , avem darul unii de-a ne precede întâmplările , de-a le găsi din timp și-a le atenua sau chiar disipa . Uneori mi-e dor de vinul lui tata și de tata când îl savura cu dorință nestinsă , ah cum m-aș pune lângă omul ăla și-aș trage un pui de somn , din ăla calm și dulce , ca după furtună , da unde să mă pun că tata mi-a adormit de tot și n-am loc lângă el . Obosit a fost săracu și muncit , nici nu știu dacă a fost vreodată fericit , uneori râdea cu lacrimi săracul de el dar nu știu dacă a fost împlinit , nici nu știu dacă știe că mi-e așa de dor de el că-mi vine uneori să-mi scot inima din piept și să-i dau foc și să pun la loc în mine doar cenușa de rămâne în urmă . Că nu-i om mai drag pe pământ ca părintele tău , că ce face un părinte nu poate face un om de n-a avut copii niciodată, și un părinte niciodată nu va putea fi înlocuit , locul lui nu poate fi luat în primire de nimeni , absolut nici un picior de om nu poate să ocupe și să administreze cu dragoste locul unui părinte . De-asta mi-e dor de tata , că nu-i nimic care să-mi aducă alinare în locul lui , că , colo sus în deal unde-i el ajung uneori mai rar decât îmi doresc și merg acolo cu o foame cruntă de a plânge și de a-l striga și-ai spune că mi-e rău așa mi-e de dor de el , și-ajung în vârf de deal și îmi seacă lacrimile când văd bucata de piatră de stă apăsătoare peste el și mă întreb dacă nu-i apasă pe oase pământul ăla greu ?! Că l-a apăsat și pe el viața dar s-a scăpat , acum nu mai plânge , nu mai poate , nu mai are motive . Eu încă pot și de-asta îs obosită , de la plâns , că și încheieturile mâinilor parcă-mi plâng și tot trupul mi-i plin de supărare , de îndârjire , de ură și de întuneric și tac că știu că aș putea deschide gura și-aș scuipa venin că mult s-a mai adunat în mine și-l tot țin acolo și tot înghit fiecare tâmpenie de mi se întâmplă că nu mai știu să o exprim fără să plâng ca o femeie sedată la intervale scurte de timp . Cum ar mai arde veninul meu , și cu cât se adună mai mult cu atât mai mult milă mi-e de cel pe care o să-l scuip , că nu va rămâne din el decât o umbră bătută de vântul depresiv și schizofrenic al toamnei care mă face să mă gândesc mai mult la terminații decât o făcea gramatica în generală . Da mergem înainte zic , că altceva ce să și facem tot vin căcaturile alea de facturi la final de lună și așa pe la doisprezece noaptea după ce n-ai mâncat toată ziua , tot ți se face foame iar dacă n-ai bani bagi o frunză-n gură și molfăi la ea dacă ai fost prea trist azi dimineață când trebuia să mergi la muncă și te-au anunțat că ai fost dat afară ! Mie nu mi-e că mi-e foame , mi-i că n-am țigări și-atunci să vezi cât de neagră mă fac .

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s